Un antrenor român e implicat într-un scandal imens tocmai în Africa, unde încearcă să-și găsească echipă cu un CV fals. Cel puțin asta susține un antrenor respectat în acea zonă, Tom Saintfiet, în prezent director tehnic la selecționata Nigeriei, dar care acum este și el interesat să preia echipa repsectivă.
„Școlit” în țările arabe, unde a fost secundul lui Costică Ștefănescu, românul Aristică Cioabă încearcă acum să-și găsească o echipă tocmai în Swaziland și acum se numără printre cei trei tehnicien cu șanse mari să preia clubul Sihlangu.
Totuși, Cioabă primește o lovitură sub centură din partea unui rival la post. Tom Saintfiet a trimis un email pe adresa site-ului observer.org.sz, în care încearcă să atragă atenția asupra CV-ului fals trimis de român.
„Văd că e un român care a aplicat pentru această slujbă și e evident că a mințit în ceea ce privește CV-ul său. Nu e nimic corect. Mă îndoiesc că are o licență UEFA Pro reală. Aristică Cioabă nu a antrenat niciodată Raja Casablanca și nu a jucat niciodată pentru naționala României. Singurele lucruri care pot fi reale în CV-ul lui sunt o slujbă în Nigeria și o perioadă scurtă petrecută în Iordania„, spune Saintfiet, citat de observer.org.cz.
Aristică Cioabă are 40 de ani și, dacă acuzele tehnicianului belgian sunt reale, ar însemna că în CV-ul românului e notat faptul că a jucat în naționala României în perioada în care Generația de Aur făcea istorie la turneele finale ale CM și CE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER